Ştiri din zonă
Bărbat spânzurat, în Dăbâca. Trupul neînsuflețit, transportat la IML Cluj
Publicat acum
5 anipe

Un bărbat în vârstă de 91 de ani a fost găsit spânzurat, la un centru deîngrijire și asistență din comuna Dăbâca.
”La data de 18 octombrie, în jurul orei 02.40, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au fost sesizați prin apel 112 cu privire la decesul unui bărbat, într-un centru de îngrijire și asistență din comuna Dăbâca.
La fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, echipajul medical pronunțând, din nefericire, decesul acestuia. A fost identificată persoana în cauză ca fiind un bărbat de 91 de ani, din comuna Dăbâca.
Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul ar fi decedat prin spânzurare, pe corpul acestuia nefiind evidențiate alte urme vizibile de violență”, a informat IPJ Cluj.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicina Legală Cluj în vederea efectuării necropsiei. Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul.
Citește și:

Pacient din Dej, internat la azilul familiei Pașca din Dumbrava. Ce spune sărmanul despre condițiile de acolo – VIDEO

AUR demarează procesul de SUSPENDARE a președintelui Nicușor Dan. Formațiunea vrea și alegeri anticipate

Avertizare de vreme severă în mai multe localități din apropierea municipiului Dej. ANUNȚUL ANM












