Conectează-te cu noi

Eveniment

Fisuri în podul peste Someș din Dej, traficul greu DEVIAT. Hotărârea a intrat deja în vigoare

Publicat acum

pe

CJSU Cluj a anunțat, aseară, că s-a hotărât devierea/ restricționarea traficului greu de peste 7,5 tone, pe DN1C, la nivelul podului peste Someș din municipiul Dej.

Măsura se aplică începând de azi-noapte. Circulația se va efectua pe următoarele drumuri:
• pe direcția Bistrița și Cluj-Napoca și retur, pe drumul județean DJ 172F (Mica – Mănăstirea – Mintiu Gherlii – Gherla)
• pe direcția Baia Mare și Cluj-Napoca și retur, pe drumul judetean DJ 109 E (prin Vad – Cetan – Dej)

”Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Dej cu structurile Poliției Locale, împreună cu administratorii Drumurilor Naționale și a Drumurilor Județene, vor semnaliza corespunzător devierea traficului și vor lua măsurile care se impun in vederea punerii in aplicare a prezentei hotărâri. Administratorul segmentului de drum menționat este direct răspunzător pentru punerea în siguranță a traficului și semnalizarea corespunzătoare, în scopul evitării unor situații de urgență care s-ar putea crea la nivelul infrastructurii afectate”, a precizat CJSU Cluj.

La baza acestei decizii a stat o solicitare a Comitetului Local Pentru Situații de Urgență Dej.

”Cauza: fisuri la pod”, a precizat prefectului Clujului, Szilard Tasnadi.

”Restricțiile de circulație vor fi în vigoare până la finalizarea lucrărilor (n. r. – de remediere a fisurilor), estimativ 30 de zile”, a informat Primăria Municipiului Dej, la 12 ore după ce hotărârea CJSU a intrat în vigoare. Anunțul a fost făcut doar pe Facebook, nu și pe site-ul primăriei.

Podul peste râul Someș are o vechime de peste 50 de ani.

foto: Google Maps

Reclamă
2 Comentarii

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. ILI

    2021-11-16 la 12:14:01 PM

    Am mai tot spus (mai multi) ca neglijarea centurii ocolitoare a Dejului este paguboasa. Dezinteresul total din partea autoritatilor se vede si la pasarela de l;a RexParc. Interes propagandistic, populist doar.

  2. Pingback: Drumurile din Mica și Vad, distruse de traficul greu, vor fi REFĂCUTE. Care este termenul anunțat de autorități - Dej24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER