Eveniment
Un pacient infectat cu COVID, internat la spitalul din Gherla, s-a aruncat de la etaj
Publicat acum
3 anipe
Un bărbat în vârstă de 86 de ani, infectat cu noul coronavirus, s-a aruncat de la etajul spitalului din Gherla, unde se afla internat.
Bărbatul din comuna Geaca a fost internat la Spitalul Municipal Gherla în urmă cu câteva zile, atunci când a fost confirmat pozitiv. În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02:15, acesta s-a aruncat de pe balconul salonului aflat la etajul I al clădirii spitalului, pe o copertină și apoi pe caldarâm. Totul s-a petrecut după ce asistentele de serviciu au părăsit salonul.
A intervenit imediat ambulanță, care a preluat victima și a transportat-o la Clinica Chirurgie I Cluj-Napoca, unde a intrat în operație.
Directorul medical al Spitalului Municipal Gherla, Claudia Albăstroiu, a precizat pentru gherlainfo.ro că bărbatul respectiv a fost adus la spitalul din Gherla pe 10 noiembrie, cu saturație de oxigen de 90, a fost trecut pe tratament cu antivirale. ”Totul a fost în regulă până vineri, când a prezentat o ușoară agitație, iar medicul de gardă i-a administrat un sedativ ușor, ca să nu-i afecteze respirația și saturația de oxigen. Pe la ora ora 02.10 a fost vizitat de asistente, iar după plecarea acestora, omul s-a deplasat într-un salon vecin, acolo a povestit puțin cu pacientul din camera respectivă, după care a deschis geamul și s-a aruncat peste balustradă. A căzut pe copertina dintre etaje, iar de acolo pe asfalt. A fost trimis la Cluj, cu suspiciune de traumatism cranian și toracic, acum este în stare gravă. Este posibil să fi luat decizia să se arunce în context de Covid, pot apărea tulburări psihice. Am anunțat poliția și Direcția de Sănătate Publică Cluj în legătură cu acest caz, iar la nivel de unitate s-a făcut o anchetă internă”.
Polițiștii municipiului Gherla au fost sesizați sâmbătă dimineață în jurul orei 8.45 despre faptul că pe trotuarul din apropierea spitalului, pe strada Aurel Vlaicu, a fost găsită o persoană căzută la sol.
Cercetările preliminare au condus la stabilirea identității acestuia și a faptului că bărbatul în vârstă de 86 de ani ar fi căzut de la înălțime, fiind internat în respectiva unitate medicală.
Incidentul, circumstanțele producerii lui și toate aspectele legate de cauză sunt investigate în continuare de polițiști.
foto: arhivă