Ştiri din zonă
Studenții de la UMF Cluj-Napoca continuă campania de donare de sânge. Se oferă premii
Publicat acum
3 anipe
Organizația Studenților Mediciniști de la UMF Cluj-Napoca continuă campania de donare de sânge ”De 20 de ani eroi”.
”Chemare la donare! Hai la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Cluj-Napoca și devino eroul cuiva, e mult mai simplu decât crezi. Cu toții avem o datorie morală să facem un lucru bun! Astăzi a început a doua săptămână a campaniei De 20 de ani eroi! organizată de Organizația Studenților Mediciniști Cluj. Aceștia oferă fiecărui donator o serie de premii!”, a transmis Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Cluj.
Campania UMF de donare de sânge împlinește 20 de ani.
Dacă vrei să ajuți și să devii eroul cuiva, o poți face donând sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 18, între orele 07:30 și 13:30, cu o scurtă pauză:
”Campania națională DE 20 ANI EROI! 6-17 decembrie 2021 Donează sânge, fii erou! împlinește 20 de ani! Pentru a celebra, vă invităm la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, str. Nicolae Bălcescu nr. 18, între 07:30 și 13:30 (cu o pauză de dezinfectare a suprafețelor între 11:00 și 11:30) în cele 2 săptămâni de campanie. Vă așteptăm cu bunătăți din partea Coca Cola, Dorna, a restaurantului Dot, Pfanner și Oti! Vă rugăm să vă programați prin aplicația BlooDoChallenge! Nu este obligatoriu să aveți programare, dar evitați așteptarea!”, au transmis studenții.
Cine poate dona
Principalele criterii pe care trebuie să le îndepliniți pentru a putea dona sânge:
-vârsta: 18-60 ani;
-greutate: femei – între 55 și 100 kg; bărbați – între 60 și 110 kg;
-pulsul: 60-100 bătăi pe minut;
-să nu suferiți de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli
infecțioase, etc.);
-să nu aveți alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere)
-să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni, sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile;
-să nu fiți sub vreun tratament medicamentos (dar anticoncepționalele și suplimentele alimentare precum vitaminele și mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc, sunt acceptate);
-să nu vă fi tatuat și să nu vă fi pus piercing în ultimele 6 luni;
-să nu fiți în perioada menstruală (sau cu câteva zile înainte sau după);
-să nu consumați alcool cu 48h înaintea donării;