Naţional
Diferența dintre izolare și carantină. Precizări GCS
Publicat acum
3 anipe
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a venit cu precizări despre instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România sau sunt contact direct cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2. De asemenea, sunt precizate condițiile în care carantina poate fi suspendată temporar. Printre excepții se numără participarea la evenimente familiale, deplasări la medic, părăsirea țării. Care este diferența între carantină și izolare, și mai multe amănunte, citiți în textul următor.
Pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare cum ar fi afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică în program de hemodializă, fără a se limita la acestea, preschimbare documente de identitate, părăsirea țării, prezentarea la centrul de vaccinare conform programării în vederea vaccinării ș.a., poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină, pe baza documentelor justificative.
Instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România sau sunt contact direct cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2
- 10 zile pentru persoanele nevaccinate sau care nu se află în perioada cuprinsă între a 11-a și a 180-a zi de la data confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2
- 5 zile pentru persoanele vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, precum și pentru persoanele care au fost confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în perioada cuprinsă între a 11-a și a 180-a zi anterioare datei intrării în țară sau contactului cu persoana infectată.
Diferența dintre carantină și izolare
Carantina se instituie pentru persoanele care nu sunt infectate cu virusul SARS-CoV-2, dar sunt în una din două situații: sosesc în românia din alte state sau sunt contact direct cu o persoană infectată.
Pentru persoanele infectate (care au rezultatul pozitiv la un test PCR sau antigen) se instituie măsura izolării.
Persoanele care sosesc în România nu intră în carantină dacă se află în una dintre următoarele situații:
- Pentru persoanele care vin din state ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană sunt instituite următoarele excepții de la carantină (persoanele aflate în aceste situații nu intră în carantină):
- persoanele care vin din state încadrate în zona verde sau galbenă și prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la data confirmării până la data intrării în țară ori dovada testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii)
- persoanele care sosesc din state încadrate în zona roșie și prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la data confirmării până la data intrării în țară
- copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani
- copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, indiferent de încadrarea țării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii)
- persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona roșie și rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). ATENȚIE!!! În situația în care aceste persoane nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României
- persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării
- lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respective
- elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare
- membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori care nu au fost confirmați pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona roșie pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul național, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARSCoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și participă doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate
- conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă
- persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerate
- membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona roșie și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii)
- elevii/studenții, cetățeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și prezintă documente doveditoare
- piloții de aeronave și personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de locomotivă și personalul feroviar
- conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dacă fac dovada vaccinării cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea acesteia ori dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional
- personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară cât și de la bordul navelor și elicopterelor de transport persoane sau de suport evacuare medicală precum și de la bordul celor care operează în zona economică exclusiva a României, care arborează pavilion român sau pavilion străin, dar aflat în managementul unui operator roman, într-un port românesc, cu condiția asigurări a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19
- personalul navigant maritim român care se repatriază prin orice mijloc de transport și cel care efectuează schimbul de echipaj la bordurile navelor aflate în porturile românești, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, la intrarea în țară, precum și la îmbarcarea/debarcarea de pe navă
- personalul tehnic care lucrează pe platformele fixe și mobile de extracție petrol și gaze in zona exclusiva economică a României.
- Pentru persoanele care sosesc pe teritoriul României din statele terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc epidemiologic, sunt instituite următoarele excepții de la carantină (persoanele aflate în aceste situații nu intră în carantină):
- persoanele care prezintă dovada vaccinării sau dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la data confirmării până la data intrării în țară, însoțite de rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii)
- copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;
- copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
- persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;
- persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;
- lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
- elevii/studenții, cetățeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare;
- membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora care sunt nevaccinați ori care nu au fost confirmați
- pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, sosesc pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul național, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și participă doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;
- conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă;
- persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;
- membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din statele terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
- elevii/studenții, cetățeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României, care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și prezintă documente doveditoare;
- angajații sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara țării și sunt vaccinați ori au fost confirmați pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară;
- piloții de aeronave și personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;
- conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dacă fac dovada vaccinării cu schema completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea acesteia ori dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;
- personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară cât și de la bordul navelor și elicopterelor de transport persoane sau de suport evacuare medicală precum și de la bordul celor care operează în zona economică exclusiva a României, care arborează pavilion român sau pavilion străin, dar aflat în managementul unui operator roman, într-un port românesc, cu condiția asigurări a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19;
- personalul navigant maritim român care se repatriază prin orice mijloc de transport și cel care efectuează schimbul de echipaj la bordurile navelor aflate în porturile românești, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, la intrarea în țară, precum și la îmbarcarea/debarcarea de pe navă;
- personalul tehnic care lucrează pe platformele fixe și mobile de extracție petrol și gaze in zona economică exclusivă a României.
Aceste prevederi pot fi găsite, pe larg, în Hotărârea CNSU numărul 2 din 7 ianuarie 2022.
De prevederile Hotărârii CNSU numărul 2/2022 beneficiază și persoanele care au primit deja decizii de carantinare, pentru că durata carantinei instituită prin decizii emise anterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri se reduce conform termenelor prevăzute în Hotărârea adoptată astăzi, 7 ianuarie 2022.
Suspendarea temporară a măsurii de carantină
Pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare cum ar fi afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică în program de hemodializă, fără a se limita la acestea, preschimbare documente de identitate, părăsirea țării, prezentarea la centrul de vaccinare conform programării în vederea vaccinării ș.a., poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină, pe baza documentelor justificative.
Analiza este realizată la nivelul centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției.