Ştiri din zonă
CRIMĂ în Cluj. O femeie și-a ucis soțul asfixiindu-l. El era cu 30 de ani mai în vârstă
Publicat acum
3 anipe
O femeie de 29 de ani, din Moldovenești, județul Cluj, este acuzată că și-a ucis soțul, cu 30 de ani mai în vârstă. Femeia a fost reținută, iar miercuri procurorii cer arestarea sa.
Între cei doi soți din Moldovenești a început un scandal, marți noaptea, iar femeia l-a asfixiat, scrie Mediafax. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi și al consumului de alcool, femeia de 29 de ani și-a ucis soțul în vârstă de 66 de ani ”prin asfixie mecanică”.
Femeia – care este acuzată de omor – a fost reținută, iar miercuri a fost prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă.
Martorii spun că cei doi erau căsătoriți de câțiva ani, bărbatul fiind la a doua căsnicie. El era invalid, iar soția sa era și asistent social și îl îngrijea.