Ştiri din zonă
Bărbat din Reteag, condamnat la închisoare pentru trafic de droguri de risc
Publicat acum
4 anipe

La data de 10 iunie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei închisorii.
Astfel, un tânăr de 21 de ani, din Prundu Bârgăului, condamnat la 4 ani și 2 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat a fost depistat și dus în penitenciar de polițiști.
Cel de-al doilea mandat a fost emis de către Tribunalul Cluj, împotriva unui bărbat de 36 de ani, din Reteag, condamnat la 3 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Cel de-al treilea mandat a fost emis de către Judecătoria Beclean, împotriva unui bărbat de 34 de ani, din Șintereag Gară, fiind condamnat la pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Cei trei au fost duși de polițiștii de la Urmăriri în penitenciar, pentru ispășirea pedepselor.
Citește și:

Un fost consilier local din Dej NU este de acord cu interzicerea jocurilor de noroc. Analiză și argumente

Aproape 100 de sancțiuni, azi, la Dej și în localitățile limitrofe. Peste 90% din ele pentru abateri la regimul circulației – FOTO

Transporturi de persoane, mărfuri și lemn, trase pe dreapta la Dej, Cășeiu și Mica. De ce s-au dat sancțiuni – FOTO













