Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Ieri a avut loc ”cea mai mare realizare pe linie de investiții pentru comuna Mica” – FOTO

Publicat acum

pe

Ieri a avut loc ceremonia de finalizare a contractului de lucrări privind “Extinderea rețelelor de alimentare cu apă în UAT: Unguraș și Mica”.

”Ieri a avut loc cel mai important eveniment și cea mai mare realizare pe linie de investiții pentru comuna noastră, recepția lucrărilor de introducere a apei potabile în comuna Mica. Încă din prima zi de când am fost ales primar, obiectivele mele au fost ca în comuna noastră să avem apa, gaz, canalizare, drumuri asfaltate și alte investiții pentru a avea o comuna modernă și frumoasă. Împreună am luptat foarte mult pentru dezvoltarea comunei și iată că astăzi un vis al nostru, în care mulți dintre dumneavoastră nu mai credeați, deoarece în fiecare campanie electorală se promitea introducerea apei, astăzi a devenit realitate.

Am mai anunțat pe rețelele de socializare, în mas media sau prin afișe în fiecare localitate, ca fiecare gospodărie să achiziționeze sau să își realizeze fiecare, conform stasului cerut de către companie, căminele pentru apometre. În cazul în care nu avem minimul de 25% de consumatori în fiecare localitate, apa nu va putea fi pusă în funcțiune de către reprezentații companiei de apă. Așadar, am rugămintea ca în cel mai scurt timp să fie realizate aceste cămine pentru apometre”, a declarat primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz.

În valoare totală de 38.378.163 lei, investiția a vizat înființarea de rețele de distribuție a apei în opt localități componente ale sub-sistemului de alimentare cu apă Dej: Mica, Dâmbu Mare, Sânmărghita, Mănăstirea, Nireș, Unguraș, Batin și Valea Ungurașului.

Principalele lucrări executate în cele cinci sate arondate comunei Mica au constat în extinderea rețelei de apă pe aproximativ 57,7 km și în edificarea a trei stații de pompare și trei gospodării de apă. De asemenea, în cele trei sate ale comunei Unguraș au fost realizate noi rețele de apă pe o lungime de 26,4 km, respectiv o stație de pompare și o gospodărie de apă, complet noi. Totodată, au fost reabilitate trei gospodării de apă formate din rezervoare cu capacitatea de până la 130 mc, împreună cu stațiile de clorinare aferente.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER