Naţional
GREVĂ JAPONEZĂ la CFR, începând de astăzi. Urmează GREVA GENERALĂ?
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișAngajații din cadrul CFR au intrat astăzi în grevă japoneză. Aceștia vor protesta până joi, cu banderole albe pe brațe, pentru a încerca majorarea salariilor cu 10 procente.
Angajații din cadrul CFR nu exclud varianta ca începând cu data de 1 octombrie 2015 să declanşeze o grevă generală şi să blocheze circulaţia trenurilor. Totul depinde de negocierile programate mâine cu reprezentanții Ministerului Transporturilor.
Aceștia solicită ministerului, pe lângă acordarea voucherelor de vacanță și a tichetelor de masă, și creșteri salariale de 10 procente.
„Marți, miercuri și joi, membrii noștri de sindicat se vor afla în grevă generală de tip japonez, purtând o banderolă albă la mână în semn de protest față de nesoluționarea revendicărilor pe care le au”, a declarat pentru realitatea.net președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă.