Ştiri din zonă
Femeie din Reteag, amendată cu 10.000 de lei. Pașaportul a dat-o de gol. VEZI ce a făcut – FOTO
Publicat acum
2 anipe
O femeie din Reteag s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei după ce a aruncat deșeuri în natură. Aceasta a fost identificată cu ajutorul unui pașaport găsit printre gunoiaue de inspectorii Corpului de Control.
”Cine își bate joc de natură merită sancțiuni drastice! Încă o persoană a fost sancționată cu 10.000 lei pentru abandonarea deșeurilor în natură. În urma acțiunilor de control periodice derulate de Corpul de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, pe raza comunei Petru Rareș s-a descoperit o cantitate însemnată de deșeuri abandonate, în zona Poienile Reteagului. B.I. din localitatea Reteag, comuna Petru Rareș, persoana care a aruncat deșeurile pe câmp, a fost identificată și amendată cu suma de 10.000 lei”, a transmis directorul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae, într-o postare pe o rețea de socializare.
Directorul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a menționat că sancțiunile în astfel de cazuri sunt drastice.
”Cine aruncă deșeurile în natură riscă amenzi foarte mari: 10.000 lei – 20.000 lei pentru persoanele fizice și 50.000 lei – 70.000 lei pentru persoanele juridice. Colectăm deșeurile de la poarta casei în tot județul, avem campanii gratuite desfășurate periodic pentru colectarea deșeurilor voluminoase și vegetale, deșeurile provenite din construcții se pot preda gratuit (în limita a 200 kg/an/gospodărie) în centrele de colectare, deșeurile electrice și electrocasnice se preiau gratuit tot în centrele de colectare, ce motive mai avem să ne batem joc de mediul în care trăim? Haideți să le punem pe toate la locul lor și să facem din Bistrița-Năsăud un județ mai curat!”, a precizat Cristian Niculae.