Ştiri din zonă
INCENDIU la o casă din Surduc – FOTO
Publicat acum
3 anipe

Pompierii clujeni au intervenit, în această seară, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o casă de locuit din localitatea clujeană Surduc.
La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stins incendii și, preventiv, o ambulanță SMURD. În momentul sosirii forțelor de intervenție, casa – construită pe două nivele – ardea generalizat.
”Intervenția pompierilor a durat mai bine de două și a împiedicat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite. Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment, iar cercetările preliminare au dus la concluzia că incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a imobilului”, a informat ISU Cluj.
Citește și:

Ambulanță de la Dej atacată | Federația ”Ambulanța” cere încadrarea activității în categoria I de condiții de deosebit de periculoase

Detalii din referatul PROCURORILOR | Cum au procedat atacatorii ambulanței de la Dej

Șofer din Dej, implicat într-un ACCIDENT MORTAL între Bunești și Gherla. Victima nu a putut fi identificată












