Eveniment
Tânăr fără permis, oprit în Ciceu Giurgești. Testat cu DrugTest, pozitiv la metamfetamină
Publicat acum
3 anipe

Pe Drumul Județean 170, în localitatea Ciceu-Giurgești, a fost depistat în trafic și oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 23 ani, din localitate.
”În urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv la metamfetamină, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive”, se arată în comunicatul IPJ BN.
Citește și:

Pompierii din Dej au ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune din Cluj-Napoca – FOTO

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului











