Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Șoferi sub influența alcoolului, opriți pentru control în Dobric. Mașina unuia dintre ei, radiată

Publicat acum

pe

Ieri, 1 octombrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control un autoturism care se deplasa prin Dobric.

La volan a fost identificat un bărbat de 30 de ani, din Beclean. Testarea cu aparatul etilotest a bărbatului a indicat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind ulterior condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În acest caz, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcooluluisau a altor substanțe.

La aceeași dată, tot în Dobric, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control un vehicul condus de un bărbat de 44 de ani, din Săsarm. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că autoturismul condus de bărbat este radiat din circulație de la finalul anului 2021.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,38 mg/l alcool în aerul expirat.

În cauză polițiștii au reținut permisul de conducere al șoferului pentru 90 de zile conform OUG 195/2002, fiind sancționat contravențional.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER