Eveniment
Bărbat ARESTAT la Dej. Avea o alcoolemie de toată frumusețea

Publicat acum
2 anipe

Ieri, 2 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Biroul Rutier, în baza materialului probator administrat, au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 53 de ani, cercetat pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cel în cauză este cercetat pentru infracțiunea menționată mai sus, după ce la data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe strada Traian din municipiul Dej, având o alcoolemie de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, în data de 3 noiembrie a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților Judecătoriei Dej, care au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Citește și:
PERCHEZIȚII în Glod. Amenințări cu moartea, cuțite și alte obiecte contondente, în ”dotare”
Viceprimarii din Bobâlna, Jichișu de Jos și Recea Cristur își vor păstra posturile
Bani din suferința altora. Le promitea victimelor că reface mormintele celor dragi, apoi se făcea nevăzut. Dosarul, la Judecătoria Dej