Eveniment
RAZIE în Dej, amenzi de peste 40.000 de lei. O persoană dată în urmărire a fost găsită – FOTO/VIDEO
Publicat acum
1 anpe
Vineri, 3 noiembrie, în baza planurilor de acțiune „Blitz” și „Blocada”, în intervalul orar 06.00 – 13.00, a fost derulată o acțiune cu forțe mărite în zonele și mediile de interes operativ din municipiul Dej și comunele arondate.
Astfel, s-a acționat în colaborare cu polițiști din cadrul serviciilor de rutieră, acțiuni speciale, ordine publică, investigare a criminalității economice, Formațiunii Rutiere Gherla, precum și cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și ai Grupării Mobile Cluj-Napoca.
Peste 200 de persoane legitimate și aproximativ 120 de autovehicule verificate.
Polițiștii rutieri au acționat, în special, în zonele în care s-au înregistrat frecvent accidente de circulație, în vederea prevenirii riscului rutier și depistării conducătorilor auto care nu respectă normele ce circulație.
Au fost aplicate în total 106 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 43.000 de lei, dintre care 72 la regimul circulației pe drumurile publice, în cuantum de 22.475 de lei. Totodată, în cazul a 2 conducători auto, pe lângă sancțiunea principală, polițiștii au dispus ca măsură complementară reținerea permisului de conducere.
Au fost conduse la sediul poliției 12 persoane, față de care s-au luat măsuri de amprentare și fotografiere, fiind puse în aplicare și 3 mandate de aducere.
De asemenea, în cadrul acțiunii a fost depistată o persoană dispărută de pe raza județului Arad, dată în urmărire la nivel național. Femeia, de aproximativ 30 de ani, a fost trimisă în județul Arad cu sprijinul polițiștilor Secției Regionale Poliție Transporturi Cluj.
Nu uita să te abonezi GRATUIT la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi în timp real cele mai importante știri din Dej! Click AICI, apoi apasă ”Urmărește” (dreapta sus)!