Conectează-te cu noi

Sport

Echipe de tradiție din fotbalul italian care nu mai există

Publicat acum

pe

La fel ca și în alte ligi majore din Europa, și fotbalul italian a fost măcinat de probleme în ultimele decenii, îndeosebi probleme de natură financiară.

Acest lucru a făcut ca unele dintre echipele de tradiție din Il Calcio, echipe pe care le urmăream în anii 1990-2000, să nu mai existe astăzi. Iată care sunt câteva dintre cluburile de marcă pe care nu le mai poți urmări astăzi în fotbalul profesionist din peninsula italică:

Parma

Parma, așa cum a fost cunoscută de fanii din întreaga lume, a fost înființată în 1913. Echipa juca acasă pe arena Ennio Tardini, un stadion modest cu 27.000 de locuri în tribune.

Clubul a fost finanțat de omul de afaceri Calisto Tanzi și a reușit să câștige 8 trofee între 1992 și 2002, aceea fiindperioada maximă de glorie.

În sezonul 1996-1997, Parma a terminat Serie A pe poziția a doua. Printre reușite, menționăm 3 Cupe ale Italiei, o Supercupă a Italiei, o Supercupă a Europei și o Cupă a Campionilor Europeni, competiții pe care poți paria oricând dorești la SlotV, iar înainte de asta poți să citești despre SlotV păreri și recenzii ale clienților.

Scandalul „Parmalat” din anul 2003 a fost începutul problemelor pentru echipa de fotbal, deoarece clubul era sponsorizat de compania mamă. În 2015, clubul a fost oficial desființat ca urmare a falimentului.

În 2015, fanii au încercat să resusciteze echipa de tradiție și au creat un club similar, Parma Calcio, care însă nu beneficiază și de tradiția și palmaresul vechii echipe.

Cesena

Un alt club de marcă din Italia care a avut probleme financiare a fost Cesena. Povestea acestei echipe începe în 1973, perioadă în care clubul era cunoscut sub o altă denumire: Polisportiva Martorano.

În anul 2018, după falimentul echipei de fotbal, un grup de oameni de afaceri s-a oferit să achiziționeze brandul Romagna Centro, propunând totodată schimbarea denumirii în AC Cesena, astfel încât clubul să fie un continuator al vechii echipe.

Cu toate acestea, drepturile de proprietate asupra vechii echipe au fost achiziționate separat câțiva ani mai târziu.

Chiar dacă se dorește inocularea ideii că noua echipă este de fapt continuatoarea vechiului club, Polisportiva Martorano, în realitate lucrurile nu stau deloc așa, deoarece afacerea nouă achiziționată este un club sportiv nou care a preluat doar o parte din drepturile de proprietate intelectuală asupra vechii entități.

Așadar, putem spune că formația Cesena a existat doar până în 2018.

Chievo Verona

Associazione Calcio Chievo Verona sau Chievo Verona cum era cunoscută pentru fani, a fost o echipă fondată în anul 1929. Chiar dacă la început nu era afiliată la Federația Italiană de Fotbal, echipa a reușit să joace și să și câștige câteva turnee mici, de amatori.

Debutul în liga profesionistă a avut loc în data de 8 noiembrie 1931. În 1936 clubul a dispărut din peisajul fotbalistic, ca urmare a problemelor financiare, dar cumva a reapărut în liga a doua după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Cea mai bună performanță o constituie, pe lângă participarea în Serie A, faptul că au câștigat Serie B în sezonul 2007-2008. În afară de câteva reușite contra unor nume importante din Serie A, echipa nu a avut performanțe notabile.

În Champions League au jucat doar în faza calificărilor, atingând turul 3 de calificări în 2007, când au cedat în fața lui Levski Sofia.

În 2021, echipa a primit interdicție de a evolua în Serie B din cauza unor nereguli financiare descoperite la finanțările primite.

După câteva luni s-a înființat un nou club cu o denumire similară care a evoluat în Liga a IV-a din Italia. Cu toate acestea, nu are palmaresul și nici drepturile fostei echipe. Prin urmare, Chievo Verona a încetat ca persoană juridică în anul 2021.

Palermo FC

Înființată la data de 1 noiembrie 1900, Palermo a fost una dintre cele mai îndrăgite echipe din fotbalul italian.

Puțini știu că acest club a apărut de 3 ori în finalele Cupei Italiei, în 1974, 1979 și în 2011. De asemenea, a câștigat Campionato Primavera în 2008-2009.

În sezonul 2018-2019, clubul a fost nevoit să renunțe la foarte mulți jucători și să-i vândă ca urmare a problemelor financiare. Chiar dacă a sosit un investitor nou, faptul că managementul n-a putut rezolva problemele existente a determinat retrogradarea echipei.

Pe 24 iunie 2019, clubul a aplicat pentru Serie B, însă n-a dovedit plata poliței de asigurare, ceea ce a determinat neacordarea dreptului de a juca în liga a doua.

O lună mai târziu echipa Palermo a fost exclusă din toate competițiile.

Tot în acea perioadă, primarul orașului a emis un act administrativ prin care a fondat un nou club de fotbal cu aceeași denumire, Palermo. Este un club care nu a preluat însă și palmaresul fostei echipe (nu există informații oficiale în acest sens). Cu toate acestea, noua echipa denumită tot Palermo evoluează în Serie B.

CS Firenze

CS Firenze este un alt club care a contribuit major la fondarea ligii de fotbal italiene. Firenze datează din anul 1870, însă în 1926 clubul s-a desființat din cauza lipsei de fonduri bănești.

Echipa a evoluat în Campionatul de Fotbal al Italiei, precursorul Serie A. Cu toate acestea, în 1926, echipa s-a unit cu o altă formație locală din regiune, formând clubul cunoscut acum drept Fiorentina, cu o tradiție bogată la rându-i.

Pe lângă echipele de tradiție deja menționate în articol, evident că pot fi trecute în revistă și alte cluburi destul de importante din Italia care nu mai există în acest moment în forma lor originală, precum Ascoli, Reggina sau Vicenza.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER