Naţional
La noapte trecem la ”ora de iarnă”. Cum ne afectează schimbarea orei
Publicat acum
o lunăpe
România trece la ora oficială ”de iarnă”, în noaptea de sâmbătă spre duminică, adică 26-27 octombrie, când ora 4.00 devine ora 3.00, ceea ce va face ca ziua de 27 octombrie să fie cea mai lungă din acest an.
În noaptea de 26 spre 27 octombrie, România revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român. Astfel, începând de duminică, România va avea două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC).
Schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor
Potrivit CFR Călători, trecerea la ora Europei de Est, cunoscută de publicul larg şi ca „ora de iarnă”, nu modifică mersul trenurilor în vigoare. ”În noaptea de 26/27 octombrie 2024, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale”, precizează CFR Călători.
Sursa citată menţionează că trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.
Cum ne afectează schimbarea orei
Schimbarea orei poate afecta diferit oamenii, în funcţie de vârstă, stil de viaţă şi sănătate. Specialiştii susţin că schimbările de oră pot cauza anumite probleme temporare în ritmul circadian, ceea ce poate duce la oboseală, somnolenţă, scăderea performanţei la locul de muncă şi creşterea riscului de accidente. Copiii şi vârstnicii pot fi cei mai afectaţi, deoarece ritmurile lor biologice sunt mai sensibile la schimbări.
De asemenea, adaptarea la ora de iarnă poate influenţa şi dispoziţia emoţională a oamenilor, deoarece zilele mai scurte şi mai puţină lumină naturală pot creşte riscul de depresie sezonieră, un tip de depresie legat de schimbările de sezon, în special în lunile de iarnă.