Conectează-te cu noi

Eveniment

Braconieri ai unei ascociații din Dej, condamnaţi pentru braconaj și tăinuire

Publicat acum

pe

braconaj

Şefii Asociaţiei de vânătoare Diana Club din Dej, Cornel Eugen Miclea şi Marin Florin Murean au fost condamnaţi în această săptămână, de către judecătorii clujeni, la pedeapsa de un an şi jumătate de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pe un termen de încercare de doi ani, respectiv 10.000 de lei amendă penală, pentru braconaj şi tăinuire.

Cornel Eugen Miclea, preşedintele asociaţiei de vânătoare, respectiv Marin Florin Mureşan, vicepreşedinte şi paznic al fondului de vânătoare au fost surprinşi de poliţiştii din Băbeni Sălaj, cu un cerb împuşcat în vârstă de circa 5 ani, în portbagajul maşinii, în data de 26 septembrie 2012.

După ce iniţial Miclea le-a spus oamenilor legii că nu deţine autorizaţie pentru vânătoarea de cerb, ulterior a afirmat că şi-a uitat documentul acoperitor acasă, care i-a fost adus de directorul asociaţiei, chiar în secţia de poliţie unde era audiat.

După administrarea probatoriului şi audierea martorilor, judecătorii au stabilit că autorizaţia de împuşcare a cerbului a fost completată de unul din directorii asociaţiei, chiar în timp ce preşedintele dădea explicaţii în sediul Poliţiei din Băbeni, arată oradecluj.ro.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER