Politic
Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat că DEMISIONEAZĂ din funcție
![](https://dej24.ro/wp-content/litespeed/avatar/a7aac7651928dd72f722c42870d2e6bb.jpg?ver=1739036625)
Publicat acum
2 orepe
![](https://dej24.ro/wp-content/uploads/2020/03/klaus-iohannis.jpg)
Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat astăzi, în cadrul unei declarații de presă, că își dă demisia din funcție.
”Pentru a scuti România de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de președinte al României”, a declarat Iohannis.
”(n.r. – Suspendarea președintelui) Este un demers inutil, pentru că, peste puține luni, plec din funcție. Este un demers nefondat, pentru că niciodată, repet, niciodată, nu am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. Peste puține zile se va vota suspendarea mea, iar România va intra în criză, pentru că se va declanșa referendumul de demitere a președintelui. Acest demers va avea efecte atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Pe plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată: unii vor fi de acord, alții nu, iar întreaga discuție se va axa doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care urmează, despre viitorul țării. Pe plan extern, niciun partener nu va înțelege de ce România își demite președintele. Nimeni nu va înțelege rostul unui astfel de demers. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii. Pentru a scuti România de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de președinte al României. Demisia va intra în vigoare peste două zile”, a declarat Klaus Iohannis.
Decizia vine în contextul în care SOS, POT, AUR și USR încercau, pentru a treia oară, să inițieze suspendarea președintelui Iohannis.
Este pentru prima dată în istorie când un președinte al României apelează la un asemenea gest, de a-și înainta demisia.
Potrivit Constituției, Ilie Bolojan – fiind președinte al Senatului – va deveni președinte interimar al României până în luna mai, atunci când vor avea loc alegeri prezidențiale. Locul lui Bolojan ar urma să fie luat de clujeanul Mircea Abrudean.
Articolul 98 din Constituție prevede că ”dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor”. Potrivit Constituției, președintele interimar are aceleași drepturi cu cele ale unui sef de stat ales, mai puțin dreptul de a se adresa Parlamentului pe probleme politice și dreptul de a solicita un referendum.