Ştiri din zonă
Ileanda | A refuzat testarea și prelevarea probelor pentru stabilirea alcoolemiei

Publicat acum
2 lunipe

Aseară, în jurul orei 22.45, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ileanda au fost sesizați prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că, un ansamblu de vehicule care se deplasa pe drumul național 1 C, în localitatea Ileanda, ar fi efectuat o manevra de mers înapoi, lovind gardul unui imobil.
La fața locului, a fost identificat conducătorul ansamblului de vehicule, stabilindu-se că este un bărbat de 48 de ani, din municipiul Oradea.
Deoarece bărbatul emana halena alcoolică, polițiștii i-au solicitat să efectueze o testare cu aparatul etilotest, acesta refuzând.
Astfel, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării problelor biologice, necesare pentru stabilirea alcoolemiei, bărbatul refuzând prelevarea.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.