Totul despre fiecare zi din Săptămâna Mare. Tradiții și obiceiuri

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, așa cum mai este numită această perioadă premergătoare Învierii Domnului, are o profundă semnificație religioasă și spirituală, fiind încărcată de tradiții și obiceiuri.

Săptămâna Mare, cunoscută și sub denumirea de Săptămâna Patimilor, reprezintă cea mai intensă și profundă perioadă spirituală din calendarul ortodox, marcând ultimele zile ale Postului Paștelui și pregătind credincioșii pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. În fiecare seară din Săptămâna Mare, începând cu Duminica Floriilor până în Vinerea Mare, preoţii celebrează slujbe speciale, numite denii. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” și înseamnă „priveghere” sau „slujbă nocturnă”. Aceste slujbe rememorează ultimele momente din viața pământească a lui Iisus Hristos: de la Intrarea sa în Ierusalim, la Cina cea de Taină, trădarea, arestarea, judecata, drumul Crucii, Răstignirea și Punerea în Mormânt. Această perioadă trebuie să fie pentru creștinii ortodocși una de reculegere, pocăință, post, rugăciune și milostenie.

Săptămâna Mare debutează cu Duminica Floriilor, când Iisus Hristos îşi face intrarea în Ierusalim, călare pe un asin. Mântuitorul este întâmpinat cu flori şi crenguţe de măslin şi finic. Lunea Mare este văzută ca prima zi a patimilor lui Iisus. În timpul deniei din această zi, preotul citeşte pilda tânărului Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. Această întâmplare aminteşte de modul în care Iuda l-a vândut pe Iisus Hristos pentru 30 de arginți. În Marțea Mare, Iisus Hristos le-a povestit celor 12 ucenici două parabole, este vorba de Parabola celor 10 fecioare și de cea a talanților. În timpul deniei, preotul dă citire primei dintre acestea. Cea de-a patra zi a Săptămânii Patimilor este Miercurea Mare. În această zi, Maria Magdalena i-a spălat picioarele Mântuitorului cu propriile sale lacrimi. Episodul biblic a avut loc în casa lui Iosif cel Lepros, iar Maria Magdalena a vrut să-și arate căința prin acest gest. De asemenea, în Miercurea Mare, Iuda Iscarioteanul l-a vândut pe Iisus Hristos fariseilor în schimbul a 30 de arginți.

Joia Mare este una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor. Aceasta aminteşte de ultima cină pe care Mântuitorul a luat-o alături de ucenicii săi, pentru a sărbători Paștele Evreiesc: Cina cea de Taină. Cu acest prilej, Iisus Hristos le-a spălat ucenicilor picioarele și le-a mărturisit că va fi vândut chiar de unul dintre ei. Totodată, la Cina cea de Taină, Iisus Hristos a instituit Sfânta Taină a Împărtășaniei, anafora fiind trupul lui Dumnezeu Fiul, iar vinul – sângele său. După Cina cea de Taină, Iisus Hristos a mers în Grădina Ghetsimani pentru a se ruga, moment în care a fost prins de farisei și dus în fața lui Pilat. În Vinerea Mare, se obișnuiește ca ortodocșii să țină post negru, deoarece această zi marchează apogeul patimilor lui Hristos, drumul spre Golgota și răstignirea sa pe cruce între cei doi tâlhari.

Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Mare

În Săptămâna Mare, credincioşii ar trebui să postească, să se roage mai mult decât o fac de obicei şi să facă fapte de milostenie pentru a fi pregătiţi să se bucure de cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii: Învierea Domnului Iisus Hristos. Unii credincioși țin, în această săptămână, un post mai aspru, astfel că preferă doar să ajuneze, adică să nu mănânce nimic de la răsărit până la apusul soarelui. În fiecare seară din Săptămâna Mare, începând cu Duminica Floriilor până în Vinerea Mare, preoţii celebrează slujbe speciale, numite denii. În denia din Vinerea Mare se cântă Prohodul Domnului. În Săptămâna Patimilor, gospodinele încep pregătirile pentru Paște, se face curățenie în casă și prin gospodării, se îngrijesc mormintele celor dragi, se pregătesc bucatele ce vor fi servite după Înviere, iar în Joia Mare se înroșesc ouăle. Printre obiceiurile respectate de creștini în Săptămâna Mare, există și o tradiție străveche care spune că, în noaptea de dinaintea Joii Mari, se deschid mormintele, iar sufletele celor decedați se întorc la casele lor. De aceea, în trecut, pentru a le întâmpina se aprindeau focuri în curți sau în cimitire. Tradiția spune că aceste focuri aveau menirea de a încălzi sufletele celor trecuți la cele veșnice.