Conectează-te cu noi

Eveniment

Dej | Mai mulți bărbați au întreținut relații intime cu o copilă. Șapte dintre ei, ARESTAȚI

Publicat acum

pe

Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej efectuează cercetări în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, săvârșite asupra unei minore în vârstă de 13 ani.

Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit că, în cursul anului 2025, mai mulți bărbați ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră. La datele de 10 aprilie, respectiv 14 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej a dispus arestarea preventivă a șapte persoane, iar față de patru persoane s-a dispus măsura controlului judiciar.

În prezent se efectuează cercetări în vederea documentării întregii activități infracționale.

ACTUALIZARE: IPJ Cluj a transmis un comunicat de presă pe marginea acestui subiect și a precizat că vârstele bărbaților care au profitat de minoră sunt cuprinse între 15 și 30 de ani:

”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală Dej, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej au documentat și instrumentat un dosar penal ce vizează infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor, în cadrul căruia au fost dispuse măsuri preventive față de 11 persoane.

Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul anului 2025, o minoră de 13 ani ar fi întreținut raporturi sexuale cu mai multe persoane de sex masculin, cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani.

În cursul lunii aprilie, în urma cercetărilor efectuate polițiștii au dispus măsura reținerii față de toate cele 11 persoane. Ulterior, în zilele de 10 și 14 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej a dispus arestarea preventivă a 7 bănuiți, iar pe numele a 4 persoane s-a dispus măsura controlului judiciar.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER