Ştiri din zonă
ACCIDENT MORTAL în Spermezeu. Salvatorii nu au mai putut face nimic pentru victimă – FOTO

Publicat acum
8 orepe

Un accident mortal a avut loc astăzi în localitatea bistrițeană Spermezeu.
Din primele date, un bărbat de aproximativ 50 de ani a căzut de pe un scuter electric. În urma apelului la 112, un echipaj de prim ajutor SMURD și SVSU Spermezeu au intervenit de urgență la fața locului.
”Victima a fost găsită inconștientă in stop cardiorespirator. În ciuda eforturilor depuse de salvatori, din nefericire bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare aplicate, astfel fiind declarat decesul la fața locului de către medicul care încadrează elicopterul SMURD solicitat la caz”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.
ACTUALIZARE: ”Astăzi, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit pentru efectuarea verificărilor, ca urmare a producerii unui accident pe drumul comunal 37A. Din primele date, un bărbat de 64 de ani, din Spermezeu, în timp ce conducea un moped electric pe direcția Dobricel spre Spermezeu, pe un drum în pantă, a pierdut controlul direcției și a căzut, accidentându-se.
În urma accidentului, din nefericire, bărbatul a decedat. Cadavrul acestuia a fost transportat la spital, în vederea efectuării necropsiei”, a informat IPJ Bistrița-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar, iar polițiștii continuă cercetările pentru ucidere din culpă.