Ştiri din zonă
Accident în Dobric. Una dintre mașini, condusă de un tânăr, era neînmatriculată

Publicat acum
2 lunipe

Un eveniment rutier soldat cu pagube materiale s-a petrecut, vineri, în localitatea Dobric.
La locul evenimentului, pe o stradă din localitate, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani din localitate a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 54 de ani din Uriu, rezultând pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul condus de tânărul de 25 de ani, nu este înmatriculat.
Testarea cu aparatul etilotest a celor doi șoferi a indicat rezultate negative.
Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, urmând documentarea faptei.