Politic
Nicușor Dan, noul președinte al României. Azi a depus jurământul
Publicat acum
1 anpe

Președintele ales al României, Nicușor Dan, a depus astăzi jurământul de învestitură, în plenul reunit al Parlamentului.
”Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, a rostit Nicușor Dan, în plenul Parlamentului, după intonarea imnului național și după ce președintele Curții Constituționale, Marian Enache, a prezentat hotărârea de validare a rezultatului alegerilor prezidențiale.
Nicușor Dan a jurat cu mâna dreaptă pe Biblie și Constituție.
Citește și:

Pompierii din Dej au ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune din Cluj-Napoca – FOTO

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului











