Social-Cultură
OFICIAL | Municipiul Dej are un nou Cetățean de Onoare. Zilele trecute a primit un alt titlu prestigios

Publicat acum
7 secundepe

Ieri, 5 iulie, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Dej, a avut loc ceremonia prin care prof. dr. Horace Roman a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului natal. Festivitatea s-a desfășurat în prezența unui public numeros, dornic să-l felicite personal pe reputatul chirurg.
Titlul, acordat de Primăria Municipiului Dej, la propunerea Rotary Club Dej, constituie cea mai înaltă distincție civică a orașului.
”Ceremonia a debutat cu intonarea imnului național, urmată de mesajul primarului Morar Costan și argumentația directorului muzeului, Constantin Albinetz. Din partea Rotary Club Dej a vorbit past-presidentul Sergiu Neamț (mandat 2024-2025), după care a surprins prezenta prof. emerit dr. Ioan Coman care a venit special din Cluj pentru a-i face o surpriza la Horatiu Roman. Apoi au adus elogii dr. Elena Giurgean, și d-na director al liceului Andrei Muresanu Emilia Mureșan. Momentul solemn s-a încheiat cu înmânarea plachetei și un discurs emoționant al laureatului, care și-a exprimat atașamentul profund față de comunitatea dejeană. Tot cu această ocazie, Rotary Club Dej i-a conferit prof. dr. Roman pinul de Membru de Onoare”, a precizat Rotary, într-un comunicat de presă
Parcursul academic al prof. dr. Roman evidențiază un profesionalism excepțional: licențiat șef de promoție al UMF Cluj-Napoca (1993), rezidențiat în obstetrică-ginecologie la Spitalul Universitar Rouen (1998-2003), masterat la Universitatea René Descartes Paris 5 (2004), doctorat la Universitatea Pierre et Marie Curie Paris 6 (2008) și fellowship la Universitatea de Medicină din Carolina de Sud (2007). Expertiza sa în chirurgia minim-invazivă a endometriozei i-a adus două titluri de Doctor Honoris Causa, primul la București (2019) și cel mai recent la 30 iunie 2025 la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca
Vă reamintim, Dej24.ro a anunțat ÎN PREMIERĂ, încă de la sfârșitul lunii mai, faptul că prof. dr. Horace Roman va fi următorul Cetățean de Onoare al Dejului (detalii AICI).