Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT la ieșire din Dej. Impact între un autoturism și o autoutilitară – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident rutier a avut loc azi-noapte, în jurul orei 3, la ieșire din municipiul Dej, spre Cluj-Napoca.

Din primele informații, în accidentul de la intersecția străzilor Crângului și Vâlcele au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, un echipaj medical, dar și polițiștii.

Mai multe victime au avut nevoie de îngrijiri medicale.

ACTUALIZARE: ”Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului, o femeie de 30 de ani, din județul Satu Mare, aflată la volanul unui autoturism ce se deplasa dinspre municipiul Dej, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus din direcția municipiului Gherla, de un bărbat de 29 de ani.

În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto, precum și doi pasageri adulți aflați în autoturismul condus de femeie, au necesitat îngrijiri medicale.

Testările efectuate cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.

Cercetările sunt în desfășurare, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a precizat pentru Dej24.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER