Eveniment
ACCIDENT în Dej, pe strada 1 Mai. O mașină a ieșit în afara drumului – FOTO

Publicat acum
3 orepe

Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, în jurul orei 08:55, la intersecția străzilor Dumbrava Roșie -1 Mai din municipiul Dej.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Dej cu o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, dar și polițiștii.
Salvatorii au găsit un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile, din fericire fără persoane încarcerate în acesta.
”Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost consultat de către echipajul SMURD, iar ulterior a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații medicale. Conform primei evaluări acesta era conștient și cooperant”, a precizat pentru Dej24.ro ISU Cluj.
ACTUALIZARE: Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști la fața locului, un bărbat de 56 de ani, din comuna Bonțida, aflat la volanul unui autoturism ce se deplasa dinspre strada Dumbrava Roșie, la pătrunderea în intersecție, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 67 de ani, din municipiul Dej.
Bărbatul de 67 de ani, în încercarea de a evita impactul, ar fi efectuat virajul la stânga, a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea carosabilului și ulterior cu gardul unui imobil.
În urma evenimentului rutier, bărbatul de 67 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate spitalicească.
Testările efectuate cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
În continuare se efectuează cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.