Eveniment
ACCIDENT în Dej, stație VELOCITY distrusă de un microbuz – FOTO

Publicat acum
8 orepe

Un accident rutier a avut loc azi-dimineață, în jurul orei 05:50, pe strada Bistriței din municipiul Dej.
Din primele informații, un microbuz condus de un șofer din județul Botoșani s-a izbit de stația de biciclete DEJVELOCITY (bicicletele municipalității care pot fi închiriate). La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială cu modul de descarcerare, dar și polițiștii.
Din fericire, în zonă nu se aflau pietoni, astfel că evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cel puțin 10 biciclete și stația VELOCITY au fost avariate. Totodată, un stâlp a fost rupt.
Șoferul – care ar fi avut alte preocupări de natură a-i distrage atenția, spun oamenii legii – a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.



Citește și:
PROFI a anunțat retragerea urgentă de la vânzare a unui produs alimentar. Se găsea inclusiv în Dej
O școală din Dej își schimbă numele. VEZI celelalte proiecte de pe masa aleșilor locali
Primăria Dej | Informații pentru beneficiarii tichetului de energie. Care sunt categoriile de persoane și familii eligibile