Eveniment
Șofer din Cășeiu, reținut după ce a urcat beat la volan. Și un bărbat din Bobâlna a fost depistat sub influența alcoolului
Publicat acum
7 minutepe

Joi, 20 noiembrie, în jurul orei 20.50, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au oprit un bărbat de 45 de ani, din comuna Căşeiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN1C – E576, în localitatea Cășeiu.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost ulterior condus la o unitate spitalicească unde i-au fost recoltate două mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În urma administrării probatoriului, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Tot joi, în jurul orei 21:40, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat un bărbat de 39 de ani, din comuna Bobâlna, în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului pe DJ109B, la intersecția cu DC165, în localitatea Maia.
În urma testării cu aparatul etilometru, a fost indicată valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Și în această cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.












