Eveniment
A murit primul prefect post-decembrist de Cluj. Era de loc din Șigău, de lângă Dej
Publicat acum
29 de minutepe

Profesorul și scriitorul Grigore Zanc, primul prefect post-decembrist de Cluj, s-a stins din viață astăzi la vârsta de 86 de ani.
Grigore Zanc s-a născut la data de 26 ianuarie 1940 în localitatea Șigău, de lângă Dej. După absolvirea Facultății de Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” (obținând titlul de Doctor în filosofie), acesta a urmat o carieră universitară, fiind, din 1990, conferențiar la Catedra de Filosofie din cadrul aceleiași universități.
După Revoluție s-a implicat în politică, îndeplinind funcția de Prefect al județului Cluj, în perioada august 1990-august 1996. A demisionat din această funcție pentru a o ocupa pe aceea de Ministru al culturii, din august până în decembrie 1996.
Zanc a fost senator de Cluj, pe listele Partidului Social Democrat, în legislatura 2000-2004, în 2004 fiind numit de către Parlamentul României ca membru al Consiliului Național al Audiovizualului, cu mandat până în anul 2010.
Pentru activitatea sa a fost distins cu numeroase titluri și medalii în țară, dar și în străinătate, unul dintre acestea fiind titlul de Cetățean de onoare al orașului Spartanburg, Carolina de Sud (SUA), în anul 1991, arată Tribuna-magazine.
Pe lângă dascăl și politician, Zanc a fost și scriitor, acesta publicând sute de volume, studii, articole și eseuri – atât în țară, cât și în străinătate -, pe teme de filosofie, etică, artă și literatură. Totodată, Zanc a fost membru fondator al Societății Culturale „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.













