Politic
Cornel Itu despre votul prin corespondență: ”Își vor putea exercita dreptul în condiții moderne”
Publicat acum
9 anipe
Deputatul dejean Cornel Itu crede că proiectul de lege privind votul prin corespondență stabilește un cadru legal modern pentru românii din străinătate.
”Camera Deputaților a adoptat miercuri, 28 octombrie 2015, cu sprijinul Grupului Parlamentar al PSD, un proiect de lege foarte important pentru democrația românească. Proiectul de Lege privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul electoral, stabilește un cadru legal modern și sigur pentru exercitarea votului de către românii din străinătate, în vederea alegerilor parlamentare ce se apropie. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților, cu amendamentele Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale și instituie cadrul normativ în materia exercitării votului prin corespondenţă. Noul act normativ reglementează, în principal, următoarele aspecte:
- tipurile de alegeri la care se va utiliza votul prin corespondenţă;
- categoriile de alegători care beneficiază de posibilitatea de a-şi exercita dreptul de vot prin corespondenţă;
- modalitatea de înregistrare în evidenţele electorale;
- modalităţile de informare a alegătorilor din străinătate cu privire la procedura exercitării dreptului de vot prin corespondenţă;
- confecţionarea şi întocmirea materialelor necesare votării;
- procedura de transmitere către alegători a materialelor necesare votării;
- procedura de exprimare a opţiunii de vot;
- modalitatea de transmitere a opţiunii de vot, către birourile electorale din ţară;
- primirea, verificarea şi numărarea buletinelor de vot şi stabilirea rezultatului votului prin corespondenţă;
- atribuţiile organismelor electorale şi ale instituţiilor implicate în organizarea şi desfăşurarea alegerilor.
În cadrul comisiei, la propunerea PSD, s-a hotărât ca legea să se refere doar la alegerile pentru Camera Deputaților și Senat, fiind un proiect pilot, urmând ca în timp util să se legifereze și votul prin corespondență pentru alegerile prezidențiale și europarlamentare.
La elaborarea acestei legi au fost luate în considerare și standardele internaționale și europene în materie, precum și experiența și jurisprudența unor state precum Germania, Irlanda, Belgia, Slovenia, Ungaria, Danemarca, Polonia și Mexic. Condițiile de siguranță deosebit de dure prevăzute de noul act normativ și sancționarea încălcării acestora cu legea penală mă fac să fiu optimist cu privire la eficiența sa. Mă bucur că românii din străinătate își vor putea exercita dreptul constituțional la vot în condiții civilizate și moderne, demne pentru oricare cetățean al Uniunii Europene”, arată deputatul Cornel Itu într-un comunicat de presă.