Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Jurământul Forțelor Terestre, rostit la Monumentul Eroilor din Dej – FOTO

Publicat acum

pe

Astăzi, 23 aprilie, în Garnizoana Dej s-a sărbătorit ziua Forțelor Terestre. În fiecare an, ziua de 23 aprilie reprezintă și prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, patronul spiritual al Forțelor Terestre Române, cea mai reprezentativă categorie de forțe a Armatei României. Prin tot ce au făcut de-a lungul istoriei naționale, militarii din Forțele Terestre Române, si-au adus o însemnată contribuție la creșterea prestigiului Armatei României și, implicit, a renumelui României în lume.

”În aceste momente de sărbătoare, aducem omagiul și recunoștință în fața memoriei martirilor căzuți pe câmpurile de luptă, pentru apărarea și unitatea făurii. Într-un mediu de securitate aflat in continuă schimbare, militarii din Forțele Terestre Române se adaptează permanent prin patriotism, devotament si spirit de sacrificiu, dar și flexibilitate, consolidând rolul României ca partener de încredere in cadrul NATO si al Uniunii Europene”, au transmis reprezentanții Garnizoanei Dej.

În perspectiva sărbătoririi zilei Forțelor Terestre au fost întreținute mormintele eroilor din Cimitirul Eroilor Dealul Florilor și a fost organizat un simpozion tematic dedicat acestei zile, la care au participat militari din unitățile militare din Garnizoana Dej. De asemenea, s-a desfășurat competiția sportivă interinstituțional de minifotbal la care au participat echipe constituite din cadrul unităților militare și loturilor altor instituții din garnizoană.

Manifestările dedicate sărbătoririi zilei Forțelor Terestre s-au încheiat cu o ceremonie militară de depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor în Cimitirul Eroilor Dealul Florilor. Acolo, militarii au rostit Jurământul Forțelor Terestre, au intonat Imnul Forțelor Terestre și s-au depus coroane de flori la Monumentele Eroilor.

La activitate au participat militari din unitățile militare din garnizoana Dej, reprezentanți ai autorităților publice locale, ai sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, invitați de la alte instituții publice și private din municipiul Dej.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER