Conectează-te cu noi

Eveniment

Urmărit din elicopter, între Câțcău și Dej. Ce a făcut șoferul în numai zece minute – VIDEO

Publicat acum

pe

Azi, 2 mai, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe DN1C, având ca scop prevenirea și combaterea abaterilor grave de la regimul circulației rutiere, cu sprijinul unui echipaj aerian (elicopter) din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.

În cadrul activităților desfășurate, în intervalul orar 10.30-17.30, a fost depistat un conducător auto care a încălcat regulile de circulație prin efectuarea a patru depășiri neregulamentare pe sectoare de drum semnalizate cu marcaj longitudinal continuu.

Un conducător auto, bărbat de 41 de ani, din județul Maramureș, a fost surprins în jurul orei 15.30, între localitățile Câțcău și Dej, efectuând patru depășiri neregulamentare într-un interval de aproximativ zece minute. Ulterior, a fost oprit de echipajele din cadrul Biroului Rutier Dej, de la sol.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, constând în amendă în cuantum de 4.860 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 240 de zile.

”Inspectoratul de Poliție Județean Cluj reamintește tuturor participanților la trafic că respectarea regulilor de circulație reprezintă o condiție esențială pentru siguranța rutieră. Depășirile neregulamentare și comportamentul agresiv în trafic constituie abateri grave, care pun în pericol viața tuturor participanților la trafic”, transmit oamenii legii.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER