Conectează-te cu noi

Eveniment

Ioan Isaiu, condus pe ultimul drum, la Dej. Aplaudat minute în șir când a fost scos din biserică – VIDEO

Publicat acum

pe

Sute de dejeni și-au luat astăzi rămas-bun de la regretatul actor Ioan Isaiu, decedat fulgerător, sâmbătă, la vârsta de 56 de ani.

Dejenii au venit astăzi în număr mare la Biserica ”Sfânta Treime” din Dej pentru a-i aduce un ultim omagiu regretatului actor Ioan Isaiu. Timp de două ore, într-o liniște apăsătoare, oamenii au trecut pe rând pe la căpătâiul lui și și-au luat rămas-bun. Unii au lăsat flori albe, alții au aprins o lumânare și s-au rugat pentru cel pe care l-au urmărit ani de zile pe scena teatrului sau la televizor.

Apoi, de la ora 12, în același lacaș sfânt a avut loc slujba de înmormântare, oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Ceremonia s-a desfășurat într-o atmosferă emoționantă, liniștea fiind întreruptă doar de glasul preoților și de suspinele celor prezenți. La finalul slujbei, care a durat puțin peste o oră, protopopul Dejului, Ioan Buftea a anunțat faptul că municipalitatea i-a acordat post-mortem titlul de Cetățean de Onoare al Dejului, iar noul centru cultural din cartierul Dealul Florilor îi va purta numele.

Cu lacrimi în ochi, oamenii au aplaudat minute în șir în momentul în care sicriul cu trupul neînsuflețit a fost scos din biserică pe una dintre intrările laterale. Până la cimitirul Dealul Florilor – acolo unde Ioan Isaiu a fost așezat pentru veșnicie, cortegiul funerar a fost însoțit pe străzi de sute de oameni, care au dorit să-l conducă pe ultimul drum.

Dumnezeu să-l odihnească!

Din respect pentru familia îndurerată, Dej24.ro a decis să nu publice imagini cu suferința apropiaților actorului și nici cadre din cimitir, și să prezinte doar imagini generale din biserică:

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER