Eveniment
ACCIDENT la Fundătura, trei persoane au fost evaluate medical – FOTO
Publicat acum
o orăpe

Un accident rutier a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 16:20, pe DN1C, în zona localității Fundătura, comuna Iclod.
Din primele date, în accident au fost implicate un autotren și un autoturism. În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul ISU Cluj, o ambulanță, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.
Din fericire, nu au existat victime încarcerate. Totuși, ”trei persoane sunt evaluate de către echipajele medicale”, a precizat ISU Cluj. Niciuna nu a fost transportată la spital.
Potrivit polițiștilor, un tânăr de 24 de ani, din județul Maramureș, care circula dinspre Gherla spre Cluj-Napoca, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autotrenul.
”Testările conducătorilor auto pentru alcool au reieșit negative”, arată IPJ Cluj.
Circulația în zonă a fost afectată și s-au format coloane lungi de mașini, pe ambele sensuri de mers.












