Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT în Urișor. O femeie ÎNSĂRCINATĂ, printre răniți – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Accident Urisor insarcinata (17)

Un accident de circulație a avut loc astăzi, în jurul orei 12:30, pe DN1C, între localitățile Urișor și Cășeiu, o femeie însărcinată fiind rănită.

Potrivit primelor informații, o autoutilitară, care circula dinspre Cășeiu înspre Dej, a intrat în coliziune cu un autoturism care era staționat pe marginea carosabilului.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță, un echipaj SMURD, mai multe echipaje de poliție, dar și polițiștii criminaliști.

Se pare că șoferul unui autoturism Opel, înmatriculat în județul Bistrița-Năsăud, care tracta o remorcă, ar fi oprit pe marginea carosabilului, atât el cât și soția acestuia, împreună cu o altă persoană, ieșind afară din autovehicul. În scurt timp, o autoutilitară, care se deplasa dinspre localitatea Cășeiu înspre Dej, a intrat în coliziune cu autoturismul oprit pe marginea sensului de mers.

Șoferul autoutilitarei a povestit că din sens opus venea un microbuz și, fiind angajat la rândul lui în depășire, a fost forțat să tragă de volan spre dreapta și astfel a intrat în coliziune cu mașina oprită.

În urma impactului, remorca tractată de autoturismul de BN a fost proiectată într-un pasager al mașinii, și celelalte două persoane fiind rănite în urma căzăturii la pământ.

Cele trei persoane aflate în afara mașinii, între care și o femeie însărcinată în câteva luni, au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Toate au fost transportate la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare.

”Serviciile de urgență ale orașului Dej au intervenit la un accident rutier, trei victime, toate conștiente, cu traumatisme minore. Din fericire, doar una dintre paciente era cu fractură de antebraț stâng. S-a procedat la îngrijirea pacienților la locul accidentului și transportul la spital pentru investigații ulterioare”, a declarat medicul Mariana Baciu din cadrul Ambulanței Dej.

Circulația s-a desfășurat cu dificultate pe un singur sens, alternativ, mai multe zeci de minute, până când polițiștii criminaliști au efectuat măsurători la fața locului.

În urma cercetărilor, oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER