Eveniment
Bărbat din Uriu, reținut. I-a promis victimei sale o mașină de 50.000 de euro
Publicat acum
42 de minutepe

Ieri, 15 iulie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară pentru documentarea și administrarea probelor într-un dosar penal de înșelăciune.
Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în cursul anului 2024, în baza unei înțelegeri verbale, un bărbat de 47 de ani din Uriu i-ar fi promis unui bărbat din Bistrița că poate intermedia achiziția din Germania a unui autoturism în valoare de aproximativ 50.000 de euro.
Astfel, în cursul lunii august 2024, bărbatul din Bistrița i-ar fi transferat bărbatului de 47 de ani, în mai multe tranșe, prin intermediul unui cont ce aparține mamei lui, suma de 110.000 de lei, cu titlu de avans. Ulterior, invocând diverse motive și proceduri, bărbatul de 47 de ani nu ar mai fi procurat autoturismul și, la solicitările repetate ale bărbatului din Bistrița de a restitui sumele remise, acesta ar fi refuzat.
Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei este de 110.000 de lei.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate de către polițiști au fost descoperite și ridicate telefoane mobile și documente cu valoare probatorie.
Tot ieri, bărbatul de 47 de ani a fost condus la sediul I.P.J. Bistrița-Năsăud, iar în urma audierilor, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Acțiunea de ieri a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale şi Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, pentru documentarea întregii activități infracționale.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.











