Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT la Dâmbu Mare, în comuna Mica. ȘASE persoane duse la spital – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 14:30, în localitatea Dâmbu Mare, comuna Mica.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță, două echipaje SMURD, dar și polițiștii.

Din primele date, în accident au fost implicate două autoturisme, dar din fericire nu au existat victime încarcerate.

„Au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare 6 persoane, printre care se aflau și 2 minori. La o primă evaluare, cu toții prezentau afecțiuni ușoare”, a precizat pentru Dej24.ro ISU Cluj.

Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE: „În data de 26 iulie a.c., în jurul orei 14.30, a fost înregistrat un eveniment rutier în comuna Mica, pe DJ182F, în care au fost implicate două autoturisme.

Din primele verificări a reieșit că un bărbat de 42 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care conducea un autoturism dinspre municipiul Dej spre orașul Beclean, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa, condus de o femeie de 44 de ani, din municipiul Gherla, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, ambele autoturisme au părăsit partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier, șase persoane au necesitat îngrijiri medicale, respectiv conducătoarea auto, de 44 de ani, și doi pasageri din același autoturism, o tânără de 18 ani și o minoră de 12 ani, toți din municipiul Gherla. De asemenea, din autoturismul condus de bărbatul de 42 de ani au necesitat îngrijiri medicale trei pasageri, respectiv o femeie de 40 de ani, un bărbat de 45 de ani și un minor de 8 ani, toți din județul Bistrița-Năsăud.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a informat IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER