Eveniment
Șofer din Dej, prins băut după ce a lovit un autoturism parcat, în Gâlgău. Valoarea indicată de etilotest
Publicat acum
o orăpe

La data de 1 august, în jurul orei 17.40, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ileanda au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 de către un bărbat de 57 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cu privire la faptul că, în timp ce autoturismul său se afla staționat în fața unui magazin din localitatea Gâlgău, a fost lovit de un alt autoturism, rezultând avarierea acestuia.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul secției, fiind identificați atât apelantul, cât și conducătorul autoturismului care a provocat daunele, respectiv un bărbat de 59 de ani, din municipiul Dej, județul Cluj.
Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ileanda.











