Eveniment
ACCIDENT la Dej. O mașină a intrat în Centrul Turistic, șoferul s-a făcut nevăzut – FOTO
Publicat acum
27 de minutepe

Un accident rutier a avut loc azi-noapte, în jurul orei 01:30, pe strada 22 Decembrie din municipiul Dej.
Din primele informații, un autoturism ar fi pătruns în clădirea Centrului Turistic Dej, provocând pagube materiale. În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială cu modul de descarcerare, dar și polițiștii.
”Echipajele operative au găsit la fața locului un autoturism avariat, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. De asemenea, nu au fost persoane care să necesite îngrijiri medicale la fața locului”, a precizat ISU Cluj.
”Ulterior producerii evenimentului, conducătorul autoturismului și pasagerul acestuia ar fi părăsit locul faptei. În cauză, polițiștii efectuează verificări specifice pentru identificarea persoanelor implicate și stabilirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsurile legale în funcție de cele constatate”, transmite IPJ Cluj.












