Eveniment
Accident în Gherla. O mașină s-a izbit violent de poarta unei locuințe – FOTO
Publicat acum
9 anipe
Un accident de circulație s-a produs în această după-amiază pe strada Romana din Gherla, în zona autogării.
Din primele informații, o femeie aflată la volanul unui autoturism Nissan, la intersecția străzii Romană cu Plugarilor, pentru a evita un impact cu un BMW – al cărui șofer nu a avut vizibilitate din cauza mașinilor parcate – a pătruns pe trotuar, a rupt un semn de circulație și s-a izbit de poarta unei locuințe, ricoșând înapoi în drum.
Câțiva șoferi au ajutat-o pe femeie să iasă din autoturism. La fața locului s-a deplasat o ambulanță de la Gherla, care i-a acordat îngrijiri medicale.
Pentru că din autovehiculul femeii ieșea fum și exista pericolul unei explozii, în zonă au intervenit și pompierii voluntari din Gherla.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz. Cei doi șoferi nu au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.