Sport
Doi arcași din Dej s-au remarcat la o demonstrație de tir cu arcul, în București
Publicat acum
9 anipe
Doi membri ai Clubului Sportiv Citadel Dej s-au remarcat la o demonstrație de tir cu arcul care a avut loc în grădina Palatul Elisabeta din București.
Gerard Dumitrașcu, de la Clubul Sportiv Citadel din Dej, s-a impus cu 119-118 puncte în fața unui alt dejean, Achilie Ovidiu, tot de la CS Citadel Dej. Cei doi arcași au lansat câte 12 săgeți spre cele trei ținte mici aflate la o distanță de 18 metri.
La demonstrația de tir cu arcul a participat și Principele Radu. ”Tirul cu arcul împreună cu oina ori tenisul de masă se află printre sporturile care ar merita mai multă atenție, mai mult sprijin în țara noastră”, a declarat acesta.
De punctat că din anul 2011, Federația Româna de Tir cu Arcul se află sub patronajul principelui Radu.
foto: Agerpres