Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Cluburile și discotecile din județ, luate la puricat de ISU Cluj. Ce sancțiuni au aplicat?

Publicat acum

pe

pompieri blocat in casa Dej (5)

La sfărșitul de săptămână ce a trecut, personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Cluj a continuat acțiuniile de control privind privind prevenirea incendiilor la spațiile cu afluență de persoane din categoria cluburi, baruri, discoteci și săli de cinematograf/spectacole din județul Cluj.

Astfel, atât pe timpul programului de zi, cât și pe timp de noapte, au fost controlate inopinat, de către 12 inspectori de prevenire ai ISU Cluj, 62 de obiective, în cooperare cu efective ale inspectoratelor judeţene de poliţie și jandarmi.

În cursul acestor acțiuni, cadrele Inspecției de Prevenire au depistat un număr de 72 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, în urma cărora au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, dintre care șase avertismente și 29 de amenzi, în cuantum de 164 000 lei.

Principalele deficienţe se referă la: deficiențe privind existența și funcționalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, nereguli din punct de vedere al prevenirii situațiilor de urgență, având caracter tehnic, identificate în obiectiv, neasigurarea condițiilor de intervenție pentru stingerea unui eventual incendiu de către personalul instruit de pe locul de muncă. De asemenea, pe timpul controalelor au fost depistate obiective care pe durata controlului nu desfășurau program cu public potrivit domeniului de activitate.

Totodată, în acest interval de timp au fost monitorizate cluburile din centrul istoric, legat de capacitatea maximă de utilizatori ai acestora.

Volumul documentațiilor depuse în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu a crescut cu aproximativ 500%, fapt ce influențează timpul de eliberare al acestora. De asemenea, a fost înregistrată o creștere semnificativă a petițiilor cetățenilor referitoare la încălcarea unor prevederi legale în domeniul situațiilor de urgență.

De la începutul acțiunii – începute cu data de 5 noiembrie – au fost efectuate 87 de controale de prevenire a situațiilor de urgență, pentru desfășurarea cărora inspectorii de prevenire au fost sprijiniți de reprezentanți ai poliției naționale, jandarmeriei și poliției locale.

Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Avram Iancu” al județului Cluj va continua şi în perioada următoare acţiunile de control atât la spaţiile cu afluenţă de persoane din categoria cluburi, baruri, discoteci, restaurante, săli de cinematograf/spectacole şi centre comerciale, instituții de invățământ, cât şi la celelalte obiective planificate (operatori economici cu diferite domenii de activitate, instituţii şi localităţi) din întreg judeţul.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER