Administraţie
Campanie gratuită de sterilizare a câinilor la Dej
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișPrimăria municipiului Dej în colaborare cu Fundaţia Vier Pfoten România şi Asociaţia Anima Pro Terra Dej, demarează o nouă campanie de sterilizare gratuită a câinilor cu şi fără stăpân din municipiu.
Campania se va desfăşura în perioada 26 noiembrie-10 decembrie inclusiv. În cadrul acesteia, echipa VIER PFOTEN – compusă din medici veterinari, tehnicieni veterinari și prinzători, va desfășura proiectul de sterilizare la clinica din cadrul adăpostului de câini fără stăpân, situat pe strada Sălciilor FN din Dej.
Programul de sterilizare se desfăşoară zilnic de luni până vineri, între orele 9:00-15:00, iar deţinătorii de câini de rasă comună pot să îşi sterilizeze gratuit animalele, transportându-le direct la clinica situată pe strada Sălciilor FN din Dej.
Primăria municipiului Dej informează cetăţenii că sterilizarea câinilor aparţinând rasei comune este obligatorie începând cu data de 1 ianuarie 2014, nerespectarea acestei obligaţii putând fi sancţionată cu amendă.