Conectează-te cu noi

Politic

Deputatul Cornel Itu, expertiză tehnică pentru centura ocolitoare a municipiului Gherla

Publicat acum

pe

Cornel Itu Newww (2)

Deputatul dejean Cornel Itu a solicitat Ministrului Transporturilor, Dan-Marin Costescu, o expertiză tehnică a centurii ocolitoare a municipiului Gherla.

Sunt bucuros să anunţ faptul că repetatele semnale de alarmă pe care le-am transmis către Ministerul Transporturilor în legătură cu situaţia centurii de ocolire a municipiului Gherla au dat roade.

În urma celei mai recente interpelări depuse pe această temă (la sfârşitul lunii trecute), am primit un răspuns care mă face să fiu optimist cu privire la rezolvarea problemelor tehnice ale acestei artere de transport care faciliteaza accesul înspre și dinspre Dej din întreaga zonă vestică și estică a țării, şi care leagă municipiul Cluj-Napoca de zona de est şi de nord a ţării.

Situaţia este déjà bine-cunoscută: centura de ocolire a municipiului Gherla, inaugurată cu mare fast de fostul prim-ministru Emil Boc în data de 14 august 2009, o investiţie de 7,8 milioane de lei, finanțată de la Banca Europeană de Investiții și de Guvernul României, s-a surpat la două zile după deschidere. Lucrările de reparații au durat atunci cinci luni, centura fiind închisă până în decembrie 2009. Soluția folosită déjà de trei ori până în prezent, de a se interveni cu un nou strat de asfalt pentru a aduce carosabilul la același nivel, s-a dovedit ineficientă, reprezentând doar o cheltuială fără rezultat. În vara acestui an, centura a începus să se surpe din nou, exact pe aceeași porțiune unde au existat probleme încă de la inaugurarea din 2009. Este evident că problema de fond e legată de pânza freatică ce traversează această zonă, iar asfaltarea și reasfaltarea porțiunii de carosabil care se adâncește nu este o soluție.

Am subliniat, în interpelarea adresată Ministerului Transporturilor, şi faptul că, având în vedere situaţia dezastruoasă a centurii, există un risc foarte mare ca circulația între Cluj-Napoca și Dej să nu se mai poată desfășura, mai ales că în municipiul Gherla se făceau lucrări la podul de peste Someș, blocându-se astfel și această cale de acces.

Ministrul Transporturilor, Dan-Marin Costescu, m-a informat în scris că în prezent, în urma lucrărilor de consolidare, este asigurată planeitatea centurii ocolitoare. Totodată, în răspunsul primit de la Minister se specifică şi faptul că a fost iniţiată procedura de achiziţie publică a serviciului de expertiză tehnică pentru tot sectorul de drum, această procedură urmând a fi finalizată, conform calendarului, în aproximativ 30 de zile. “În conformitate cu rezultatele expertizei vor fi luate toate măsurile necesare prevenirii apariţiei de noi degradări a sectorului de drum sus menţionat”, se mai arată în documentul primit de la Ministerul Transporturilor.

O altă veste bună este că în data de 7 decembrie s-a redeschis circulaţia în zona podului peste Someş din localitatea Buneşti, lucrările fiind încheiate”, a afirmat deputatul Cornel Itu, într-un comunicat de presă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER