Eveniment
ACCIDENT rutier în Ciceu-Mihăiești. Două persoane au fost RĂNITE – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
Un accident de circulație, soldat cu două victime, a avut loc astăzi, în jurul orei 14:15, pe DN17, pe raza localității Ciceu-Mihăiești.
Potrivit primelor informații, accidentul rutier, care a avut loc la intrare în localitatea Ciceu-Mihăiești dinspre Dej, s-a produs ca urmare a neacordării de prioritate. Se pare că un autovehicul, condus de un tânăr în vârstă de 27 de ani, din municipiul Borșa, județul Maramureș, în timp ce ieșea dintr-o curte, a fost izbit în plin de un alt autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani din județul Cluj, care circula regulamentar pe DN17.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit două echipaje de prim-ajutor – Ambulanță și SMURD, pompierii de la Beclean cu o autospecială de descarcerare, dar și polițiștii.
Personalul medical a acordat celor doi conducători auto îngrijiri medicale la fața locului, după care i-au transportat la Spitalul Orășenesc Beclean pentru investigații suplimentare.
„Un conducător auto, în vârstă de 27 de ani, din județul Maramureș, în timp ce conducea un autovehicul, nu s-a asigurat corespunzător în momentul în care a ieșit dintr-o curte, fiind izbit de un autoturism care circula regulamentar, condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Cluj. În urma impactului, ambii conducători auto au fost răniți ușor. În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că niciunul dintre aceștia nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan”, a declarat pentru Dej24.ro, Pîrlea Virginia-Rodica, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița Năsăud.
Oamenii legii urmează acum să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier din Ciceu-Mihăiești.
Tot astăzi s-au mai produs următoarele accidente: