Conectează-te cu noi

Naţional

CFR: Circulația trenurilor este adaptată la condiții meteo nefavorabile

Publicat acum

pe

Tren-CFR

Traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, circulația trenurilor fiind, însă, adaptată la condiții meteo nefavorabile.

Echipele feroviare de specialitate fac verificări permanente pe toate secțiile de cale ferată de pe raza județelor aflate sub cod galben, iar pe segmentele unde situația o impune se intervine operativ pentru remedierea tuturor deranjamentelor tehnice care se pot înregistra la nivelul șinei, din cauza temperaturilor foarte scăzute.

Angajații companiilor feroviare sunt la dispoziția călătorilor prin informarea permanentă despre modificările care pot interveni în graficul trenurilor, precum și prin intervenția permanentă astfel încât circulația trenurilor să se desfășoare în condiții de siguranță toate rutele de cale ferată.

Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească. De asemenea, călătorii se pot informa cu privire la ora de sosire sau de plecare a trenurilor din gările București Nord, Brașov, Craiova și Timișoara pe site-ul cfr.ro.

CFR SA îi asigură pe călători că toate măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajații feroviari au ca principal scop circulația trenurilor în condiții de siguranță.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER