Politic
OFL Dej și Cluj, prezente la Biroul Politic Național al PNL, desfășurat la Iași – FOTO
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișDuminică femeile liberale din Dej și din județul Cluj au participat la şedința Biroului Politic Național şi la festivitățile sărbătoririi Unirii Principatelor Române din Iaşi, la împlinirea a 157 de ani de la Unire.
Județul Cluj a fost reprezentat de Violeta Mureşan, secretar general regional, Mihaela Suciu, copreşedinte OFL Cluj şi Melinda Alexandru, copreşedinte OFL Dej.
„După 25 de ani e nevoie de primenire în politică, de suflu proaspăt, e nevoie de femei, de tineri. Organizația Femeilor Liberale are rol definitoriu în promovarea acestei teme”, a afirmat doamna copreşedinte a Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu, prezentă la Iași, la dezbaterea „Reprezentarea de gen în politică, provocări şi soluții”.
Copreşedintele PNL, Vasile Blaga a continuat ideea. „Indiferent dacă se reuşeşte sau nu să se voteze aceasta lege, noi PNL, vom da un semnal clar clasei politice şi vom pune pe listele de candidați la alegerile locale, o treime, femei”.
Mesaje importante au fost transmise de copreşedintele OFL Național, Lucia Varga: „Mergeți în oraşele cu primari liberali să vedeți cum funcționează lucrurile. Mergeți la Cluj, la Oradea, la Alba şi veți constata diferența…Sunt trei argumente principale pentru această reprezentare de gen:
- PNL este la răscruce în politică
- criteriile de integritate, pe care femeile le respectă mai mult
- s-a decis ca o treime din oamenii care candidează să fie noi”
„Constituția SUA începe cu cuvintele ‘We, the people’. Asta înseamnă toți, femei şi bărbați în funcții publice. Articolul 16 din Constituția României, la aliniatul 3 spune: statul garantează egalitatea de gen pentru femei şi bărbați, în funcții publice. Legea 202 /2002 pentru egalitate de şanse există. Noi trebuie să păstrăm echilibru între femei şi bărbați, între cetățean şi stat„, a afirmat Cristina Trăilă.
La întâlnirea de sâmbătă a participat şi Ciprian Dobre, preşedintele Consiliului Județean Mureş şi preşedinte a Ligii Aleşilor Locali.
Detalii: https://dej24.ro/ofl-dej-si-cluj-prezenta-la-biroul-politic-national-al-pnl-desfasurat-la-iasi-foto
Posted by Dej24.ro on Monday, January 25, 2016