Conectează-te cu noi

Naţional

Legea dării în plată vs. programul „Prima Casă”. Ce efecte poate produce?

Publicat acum

pe

prima casa

Băncile spun că vor fi nevoite să adopte măsuri prudenţiale pentru a reduce riscul de acordare a împrumuturilor.

Potrivit avertismentelor lansate în piață, consecința majoră a adoptării legii dării în plată ar fi, din punctul de vedere al consumatorului, restricționarea semnificativă a accesului la creditare. Cum va fi însă resimțită aceasta, mai exact?

BCR, cea mai mare bancă (după active) de pe plan local, și-a propus să analizeze impactul adoptării legii, în forma sa actuală, asupra pieței ipotecare – și, implicit, a celei imobiliare. „Conform simulărilor financiare ale echipei de analişti a BCR, considerând forma curentă a proiectului de lege, instituţiile financiar-bancare vor fi nevoite să adopte măsuri prudenţiale pentru a reduce riscul de credit şi pentru a proteja fondurile deponenţilor şi ale acţionarilor, din care se acordă credite. Astfel, analiştii BCR au modelat impactul unei creşteri medii a avansului la creditele ipotecare şi imobiliare de la 15%, în prezent, la o medie viitoare de 30%, un nivel considerat prudenţial pentru a asigura rambursarea fără riscuri a unui credit acordat din depozitele atrase de la clienţi”, explică reprezentanții băncii.

„Prima Casă va dispărea”

În acest context, autorii analizei estimează că numărul clienților eligibili pentru acordarea de credite ipotecare se va diminua cu 60% în următorii cinci ani, de la 270.000, la 110.000. Per ansamblu, volumul finanţărilor imobiliare intermediate de bănci se va reduce în perioada menționată de la aproximativ 50 miliarde lei, la aproximativ 15 miliarde lei. „Programul Prima Casă va dispărea, considerând situaţia efectivă în care garanţia statului devine nulă, coform prevederilor actuale ale Legii Darea în Plată, iar, fără garanţia statului, instituţiile financiar-bancare nu vor mai putea oferi facilităţile de avans scăzut şi dobândă redusă”, precizează oficialii BCR.

Vârsta de achiziție, mai mare cu 8 ani

Pentru un client mediu (incluzând familiile unde ambii soţi sunt co-debitori) va fi necesară o perioadă suplimentară de opt ani pentru a putea economisi pentru avansul unui credit pentru casă (simularea se raportează la rata de economisire curentă a gospodăriilor din România și ia în calcul ajustarea în jos a preţurilor caselor şi apartamentelor). Astfel, vârsta medie a clienţilor care achiziţionează prima oară o locuinţă prin credit ipotecar va crește de la 34 de ani (conform profilului de client al programului Prima Casă) la 42 de ani. Această situaţie îi va determina pe mulţi tineri fie să continue să locuiască cu părinţii până la o vârstă înaintată, fie să locuiască în condiții improprii (spaţiu insuficient, confort locativ precar). O altă consecință a destabilizării pieței ipotecare ar fi majorarea nivelului chiriilor, din cauza cererii ridicate în raport cu oferta.

 

Sursa: Imobiliare.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER